PRIETENIA

Prietenul la nevoie se cunoaste...Din pacate multi asociaza "nevoia" cu ceva material si se considera prieteni buni daca de exemplu ii fac un cadou ceiluilalt sau ii imprumuta bani. Insa NEVOIA poate fi psihologica, emotionala, spirituala, etc...Si atunci prietenia capata o alta dimensiune, de o natura mult mai intima, bazata pe conexiune interioara. Intelegerea si compasiunea sunt asadar ingrediente nelipsite daca ne consideram cu adevarat prietenul cuiva. E vorba de iubire neconditionata, total dezinteresata unde binele celuilalt se plaseaza deasupra noastra.



De multe ori asa-zisii prieteni ne ofera doze de venin fara sa isi dea seama. Atunci cand cerem un sfat, in loc sa primim un raspuns obiectiv menit sa ne directioneze pe calea cea buna si sa ne aduca pace interioara ori incurajare, avem adesea de a face cu un transfer de anxietate. Adica fricile celui in cauza ne sunt transmise noua, prin urmare el activeaza ca un canal nefast iar rezultatul este o senzatie neplacuta ce ne insoteste pentru multa vreme, cand de fapt cautam exact opusul: efectul unui balsam.



Cel care primeste sfatul, daca inconstient nu percepe o conlucrare PENTRU binele sau si nu IMPOTRIVA sa, daca cuvintele pe care le aude sunt un atac subtil ori vreo critica, daca sfatuitorul e genul caruia ii place sa se auda vorbind sau care se simte bine atunci cand are dreptate...atunci ajutorul isi pierde din puritate si e perceput ca o ofensa. De aceea cel care il primeste va reactiona in defensiva si va face exact pe dos. Daca nu poti sa te transpui cu adevarat in locul celui pe care se presupune ca vrei sa il ajuti si daca totul e o etalare a cunostiintelor tale si a propriilor orgolii, atunci mai bine foloseste psihologia inversata caci doar ea va aduce efectul scontat.



Cand cineva marturiseste o durere e bine sa incercam sa ne detasam total de ego-ul nostru, sa nu asociem relatarea respectiva cu ceva care ne priveste. Doar asa putem asista eficient, putem fi PREZENTI. Se subintelege deci ca o replica de bun augur nu va incepe cu "eu". Altfel...e ca si cum am fi orbi in fata celuilalt, respectiv in fata suferintei lui.


Daca esti prieten adevarat il vei lasa pe celalalt sa se lamenteze fara sa il acuzi ca te incarca negativ. Pana si Biblia mentioneaza importanta vaitatului: in Cartea lui Iov. Nu e nimic rau in a striga dupa ajutor. Acest lucru arata doar dorinta de a fi salvat. A recunoaste o suferinta si a vorbi despre ea este un lucru taxat de catre societatea noastra care se axeaza pe a-l judeca pe celalalt in loc de a-l intelege. De aceea atata durere ramane reprimata si neexprimata iar ulterior se creaza frustrari. Din lipsa de ascultatori empatici...Din lipsa calitatii relationarii dintre cel ranit si cel care chipurile  "panseaza".



Multi se simt mai bine daca prin necazul celuilalt castiga ei statut. Desi in aparenta actioneaza ca prieteni, la baza nu este altceva decat dorinta propria de afirmare, placerea de a se simti puternici si "superiori" in fata unui om vulnerabil. Acest lucru nu numai ca nu reflecta slujire adevarata insa demasca o meschinarie de zile mari, de aceea nici in efect reciproc nu vine nimic inapoi. Asa ca nu va mai plangeti ca vai, pe cati ati ajutat voi si pe voi nu v-a ajutat nimeni...



Daca nu esti in stare sa empatizezi cu un om, daca in loc sa il ajuti... il invinovatesti, daca vrei prin dialogurile cu el sa ii demonstrezi ca stii tu mai bine ce si cum...atunci corect ar fi sa il lasi in pace. Nu are nevoie de tine fiindca nu ii aduci niciun bine. Esti prieten doar teoretic insa cand vine vorba de dovezi concrete, nu ai facut NIMIC maret pentru celalalt.



Iar tu care ai nevoie de intelegere, alinare, incurajare fiindca te afli intr-o situatie delicata...ai MARE grija cui te deschizi fiindca putini sunt aceia care iti vor binele cu adevarat si care iti merita increderea. In aceste conditii mai bine adreseaza-te unui terapeut bun sau unui leader spiritual de calitate caci risti sa iti expui sufletelul mult mai putin.