SINDROMUL "STOCKHOLM"

In primul rand, ii rog pe cei care cred ca prin articolele mele fac aluzie la persoana lor...sa se gandeasca pentru o clipa ca nu tot ce exista pe lumea aceasta are legatura cu ei. (valabil si pentru vorbitorii de limba engleza care folosesc google translate). Multumesc!


Sa trecem acum la subiect...Ei bine, printr-o simpla cautare pe google putem afla ca sindromul Stockholm se refera la victima care isi iubeste abuzatorul. De asemenea, tot acolo vom gasi si povestea care a generat aceasta denumire.


In contextul actual...cred ca suntem o natie de suedezi...Caci gasim tirani la tot pasul si...surprinzator, persoane care se complac in situatii lamentabile doar ca sa nu fie singure. Acesti oameni se plang tot timpul insa daca cineva ar veni sa elimine presiunea din viata lor, ele s-ar simti deodata goale...pentru ca nu sunt obisnuite cu linistea si pacea. Ceea ce le este familiar este controlul, ori tratamentul necumsecade sau stresul. Masochism curat...care nu poate fi complementar decat cu...sadismul. Caci doar asta poate atrage. Nu judec...doar explic fenomenul cauza-efect, caci la randul meu am trait astfel de situatii.


Desigur ca aici copilaria joaca un rol de baza caci omul se va indrepta in general catre situatii care ii sunt familiale. Mintea sa stie ca daca a supravietuit intr-un anumit context, atunci aceea este calea pe care trebuie sa o urmeze. De aici si raspunsul la intrebarea: " De ce X sau Y repeta aceeasi greaseala?" Fiindca este o lectie neasimilata sau asimilata numai partial...


Religia crestina pune cel mai mult accentul pe iertare. Indiferent ce ne fac persoanele din jurul nostru trebuie sa gasim puterea de a le ierta caci aceasta este singura cale de a nu ne incarca sufletul cu otrava care pana la urma noua insine nu ne prieste.


Ceea ce trebuie insa sa nu confundam este iertarea abuzatorului cu...adorarea lui. Prima este eliberatoare si e sanatoasa. A doua...retine si leaga...deci este bolnavicioasa.


Iertarea vine din inima si din maturitate.


Adorarea abuzatorului vine insa din...orgoliul. Ego-ul nu vrea sa sa se simta umilit si atunci creaza un scenariu in care apare empatia pentru abuzator. A nu se confunda dragostea cu tolerarea raului. Caci acolo unde nu exista respect de sine, nu putem vorbi nici de iubire de aproape.


Care ar fi solutia in astfel de situatii? Da, e bine sa iertam. Insa e vital sa ne detasam si sa ne recuperam demnitatea. Daca tii cu adevarat la persoana care te-a abuzat, ofera-i ajutorul neconditionat atunci cand ti-o cere, aceasta este si dovada ca ai iertat insa...ceea ce e mai mult de atat...sare de limita normalitatii, asadar si consecintele vor fi pe masura.


Atentie deci la minte, ego si orgoliu...Caci acesti dusmani vor croi in permanenta povesti  menite sa te induca in eroare...E datoria ta sa te protejezi.

A avea sentimente pentru cineva nu inseamna ca trebuie sa si fim cu acea persoana. Nimeni nu se schimba de dragul cuiva. In plus, multi oameni TREBUIE  sa ramana singuri ca sa poata fi ajutati cu adevarat.
 

Iubirea adevarata inseamna a pune binele celuilalt deasupra nevoilor noastre. Nu il ajutam pe celalalt daca ii incurajam si alimentam defectele. Sa nu confundam propriile slabiciuni cu imboldurile nobile si altruiste...